Sterilizator carti documente LIVA softlinkro

Sterilizatorul de cărți și documente LIVA elimină în mod eficient virușii, bacteriile, microorganismele (paraziți, acarieni, ciuperci, mucegaiuri) care se pot așeza pe cărți și documente - atât pe coperți, cât și în interiorul acestora, înlăturând totodată și particulele fine de praf.

Pe lângă cărți și documente, cu ajutorul sterilizatorului LIVA pot fi eliminate și potențialele focare de infecție de pe obiecte personale (telefon mobil, portofel) sau de uz profesional (instrumente, echipamente și accesorii de dimensiuni mici/medii).

Acțiunea dezinfectantă rezultă din iradierea cu raze ultraviolete, dublata de suflarea/aspirarea/filtrarea unui jet de aer care, pe lângă eliminarea particulelor fine, realizează și răsfoirea cărților și a documentelor legate/îndosariate, pentru a permite acțiunea razelor ultraviolete în interiorul acestora.

Spre deosebire de alte metode de sterilizare pe baza de substanțe chimice biocide (formaldehidă, amoniac, xylen), care prezintă toxicitate pentru om și chiar potențial efect cancerigen, acțiunea sterilozatorului LIVA este complet sigură, eficientă și fără riscuri pentru personalul operator sau pentru clienți. Echipamentul deține toate certificările necesare (raport test bactericid de 99.9%, testul de anduranță on-off al lămpii de UV, ISO 9001, ISO 14001).

Timpul recomandat pentru o operațiune de dezinfectare este de 1 minut. În perioada de așteptare, clientul sau operatorul poate urmări pe ecran (disponibil doar la modelul EBS-301) clipuri video promoționale, instrucționale, informative, etc.